1 DECEMBRIE. Mai mulți protestatari i-au bătut toaca lui Klaus Iohannis, în Cotroceni: „Se consideră vinovat de genocid şi de înaltă trădare?” – VIDEO

Publicat: 01/12/2020, 17:56
Actualizat: 01/12/2020, 17:57

Mai mulți protestatari s-au adunat marți, pe 1 decembrie, în fața Palatului Cotroceni și i-au cerut lui Klaus Iohannis să își dea demisia în timp ce băteau toaca.

Rafael Ciobotaru, care a cântat în trecut alături de formația Iris, s-a aflat printre protestarii adunați în fața Palatului Cotroceni. Acesta a susținut că îi reprezintă pe „mulţi dintre artiştii din România” care „nu s-au vândut”.

Protestatarii îi cer demisia lui Iohannis!

De asemenea, acesta a solicitat autorităților să renunțe la mijloace de protecție și prevenție pe care le impun populației în perioada pandemiei de COVID-19. Totodată, aceasta a declarat că măștile de protecție „nu apără pe nimeni”.

„Am venit pentru a-l întreba pe preşedintele Iohannis cum este cu demisia, dacă „. Dacă se vaccinează el primul (…) şi să terminăm cu aceste mizerii pe feţele noastre (se referă la măşti, n.r.). Stăm aici cât vom rezista, până iese Iohannis şi ne spune ghinion. O să îi spunem şi noi ghinion. Am pornit toaca creştină pentru a chema la credinţă şi preoţii şi călugării”, a declarat Rafael Ciobotaru la Antena 3.

De lungul timpului, Rafael Ciobotaru a participat la mai multe proteste iar în 2015, după ce a avut loc tragedia de la Colectiv, acesta a mers și la întâlnirea pe Klaus Iohannis a avut-o cu reprezentanții societății civile, susținând că îi reprezintă pe „protestatarii din Piaţa Universităţii”. Atunci, muzicianul l-a îmbrâncit pe un reprezentant al unui ONG, acuzându-l că „se reprezintă pe sine” şi că nu a luat parte la protestul din piaţă.

Mesajul lui Klaus Iohannis: Niciodată nu am întâmpinat 1 Decembrie cu atâta îngrijorare

„Suntem mult mai puțini ca de obicei. Cadența militarilor, bucuria copiilor ridicați în brațe de părinți sunt imagini de care ne este dor, vrem să le vedem cât mai curând posibil. În acest cadru, vegheați de Arcul de Triumf, urez LA MULȚI ANI românilor oriunde s-ar afla ei, sănătate și optimism. Niciodată nu am întâmpinat 1 Decembrie cu atâta îngrijorare și strângere de inimă. Criza sanitară care a schimbat viața planetei, pandemia de Covid-19 ne obligă să marcăm Ziua Națională în alte registre decât cele obișnuite. În fiecare zi, bărbați și femei, plini de curaj, luptă cu pandemia, duc de fapt mai departe idealurile, prin salvarea altor români, în spiritul lui 1918. Suntem fizic distanțați unii de alții, ne vedem mai rar și resimțim absența interacțiunii cu cei dragi. Granițele par din nou a ne despărți. Și totuși nimic nu ne poate ține de parte în spirit pentru a rememora marea realizare de acum 100 de ani. Nimic nu ne poate împiedica, să ne aducem aminte de toți cei care cu jertfă au contribuit la desăvârșirea statului român modern. Doamnelor și domnilor, istoria României, aidoma a Europei, nu se aseamănă cu un marș triumfal, dimpotrivă, istoria noastră a fost marcată de numeroase crize și etape dificile, care au amenințat de multe ori chiar viața oamenilor, libertatea poporului, existența statului”, a fost o parte din discursul președintelui.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Se întocmesc liste de buncăre şi adăposturi. Toate clădirile sunt inventariate
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...